Premierul desemnat Eugen Tomac a afirmat că este cetăţean al României şi al Republicii Moldova şi a explicat că a depus o cerere pentru a renunţa la cetăţenia ucraineană pentru că nu a vrut să existe complicaţii, deoarece şi-a dorit să devină cetăţean al Republicii Moldova, notează News.ro.
„Eu sunt cetăţean al României şi al Republicii Moldova. Evident, pentru că Ucraina nu permitea dubla cetăţenie, la un moment dat, pentru a nu exista complicaţii, am depus o cerere la Ambasada Ucrainei din Bucureşti de a renunţa, tocmai din raţiuni de a nu exista complicaţii, pentru că mi-am dorit foarte mult să devin cetăţean al Republicii Moldova. Sunt implicat, ataşat, susţin Republica Moldova şi eu cred că trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt şi să promovăm şi să salvăm ceea ce se poate. Iar Republica Moldova este unul dintre obiectivele mele”, a afirmat Eugen Tomac.

