Mii de permise de conducere românești, descoperite la o groapă de gunoi din Republica Moldova. Reacția autorităților

Colaj: ROstire

Garda Națională de Mediu, o organizație non-guvernamentală din Republica Moldova, a anunțat sâmbătă că a descoperit „sute, chiar mii” de permise de conducere românești într-o groapă de gunoi.

Descoperirea a fost făcută la groapa de gunoi de la Porumbeni, raionul Criuleni, lângă deșeuri medicale periculoase.

„Nu putem să înțelegem cum au apărut sute, ba chiar mii de permise de conducere românești?”, se întreabă cei de la Garda Națională de Mediu.

Reacția autorităților

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări din România a anunțat duminică că a luat act de informațiile apărute în spațiul public privind documentele identificate în Republica Moldova.

„În acest moment, autenticitatea documentelor și circumstanțele în care acestea au ajuns în locația respectivă nu sunt confirmate oficial. Simpla asemănare vizuală cu un permis de conducere românesc nu este suficientă pentru a confirma autenticitatea acestuia.

Suntem în legătură cu autoritățile competente din Republica Moldova, în vederea clarificării tuturor aspectelor.

În funcție de rezultatele verificărilor și de informațiile transmise prin canalele de cooperare instituțională, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Până la finalizarea verificărilor, nu ne putem pronunța cu privire la autenticitatea documentelor, proveniența acestora sau împrejurările în care au fost identificate”,   se precizează în comunicatul de presă.

Lasă primul comentariu