Hramul Sfântului Mărturisitor Ilie Lăcătușu, sărbătorit pentru prima dată la o parohie din Giurgiu

Parohia Cucuruzu din județul Giurgiu va sărbători, miercuri, cu binecuvântarea PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, hramul închinat Sfântului Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu.

Sfânta Liturghie va fi săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor veniți să cinstească ocrotirea și mijlocirea Sfântului Mărturisitor Ilie Lăcătușu, a anunțat Episcopia Giurgiului.

„Acest moment are o deosebită însemnătate pentru Eparhia noastră întrucât Sfântul Mărturisitor Ilie Lăcătușu a slujit la Parohia Cucuruzu timp de aproape un deceniu, lăsând o vie amintire în sufletele credincioșilor prin slujirea sa jertfelnică și prin mărturisirea statornică a credinței. Adăugarea acestui hram de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, în anul precedent, cu prilejul resfințirii bisericii, evidențiază legătura istorică și duhovnicească dintre sfânt și Parohia Cucuruzu și așază comunitatea parohială sub ocrotirea celui care a slujit aici cu credință și jertfelnicie”, precizează Episcopia Giurgiului.

Totodată, va fi adusă spre închinare racla cu moaștele Sfântului Ierarh Ioan Maximovici.

„Invităm pe toți credincioșii să ia parte la această zi de aleasă sărbătoare, pentru a aduce împreună slavă lui Dumnezeu și cinstire Sfântului Mărturisitor Ilie Lăcătușu, precum și Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, rugându-i să fie mijlocitori și ocrotitori ai tuturor”,  se mai arată în comunicatul transmis de Episcopia Giurgiului.

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește miercurii, 22 iulie, pe Sfântul Preot Ilie Lăcătuşu, mărturisitor în temnițele comuniste.

Lasă primul comentariu