Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” împlinește duminică 90 de ani de la înființare. Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări intense şi susţinute, teoretice şi de teren, a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti.
Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, iar pentru public, cu o săptămâna mai târziu, 17 mai 1936.
În etapa sa de început, respectiv între 1936-1940, Muzeul Satului dispunea de 4.5 ha de teren. Pe acest teren au fast amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodăreşti, o biserică (din Dragomireşti, jud. Maramureş), troiţe, instalaţii tehnice, fântâni şi un scrânciob.
Dispunerea lor s-a făcut după un plan elaborat de dramaturgul şi scenograful V. I. Popa.
Concepând Muzeul Satului Românesc ca un muzeu sociologic, profesorul D. Gusti şi colaboratorii săi au considerat că misiunea acestuia era de a înfăţişa vizitatorilor realitatea, viaţa satului, aşa cum era ea trăită de ţăranul român. De aceea, periodic, vor locui, în casele din muzeu, familii de ţărani din satele de origine a monumentelor, la început chiar pe foştii proprietari. Aceşti „locuitori” au venit la Bucureşti cu tot ceea ce era necesar traiului, inclusiv cu pasări şi animale.
Muzeul Satului a fost construit în doar o lună de zile pe locul dărâmăturilor fostului grajd Marghiloman.
„Cine va trece să vadă acest Muzeu al Satului și al sătenilor noștri, va avea strânse laolaltă, dovezile nobleții sufletești a acestui neam de creatori adevărați, în toate domeniile. Săptămâni de-a rândul și-ar putea cineva petrece aici, umblând din casă în casă și din om în om, uitându-se la fiecare lucru în parte, asemuind și făcând deosebirile dela regiune la regiune”, spunea H.H. Stahl într-un discurs la Radio, la 8 mai 1936.
Cele 40 de case și acareturi au fost transportate din toate colțurile țării cu 60 de vagoane.
„Fără să vrem, în Muzeul nostru am izbutit să scoatem la iveală un lucru pe care nu îl înțeleg destul de mulți, nici astăzi încă. Am izbutit să arătăm una din cele mai mari mândrii ale neamului românesc, o mândrie pe care nu putem să o avem decât noi și nici un alt popor: anume aceea că reprezentăm cea mai mare și cea mai întinsă civilizație țărănească din câte se află. Toți sătenii aceștia, de oriunde ar fi, din Basarabia sau Banat, din Maramureș sau din Dolj, se înțeleg unii cu alții: vorbesc aceeași limbă, au aceleași obiceiuri, aceleași feluri de a prețui viața și de a pricepe frumosul, același fel de a-și întemeia gospodăria, în ciuda faptului că nu au un șablon de imitat, și, deci, nimic nu este leit cu altceva, ci totul este viu, spontan, puternic, întocmai că viața însăși. După cum nu e frunză de stejar care să semene leit cu altă frunză de stejar, asemenea niciun colț de țară nu e că alt colț de țară. Totuș, simți limpede și puternic, că este aceiași țară. Și că izvorul viu al acestei vieți de creție românească țâșnește de orișiunde un harnic fântânar încearcă să-și pue troița de fântână, pe tot întinsul ogar românesc. Această este învățătura cea mare pe care o poate da, cui știe să înțeleagă, muzeul satului românesc”, H. H. Stahl, 8 mai 1936.
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 10-17 mai, o serie de evenimente pentru a marca 90 de ani de la înfiinţare.
Programul evenimentelor este disponibil aici.
