În urmă cu 77 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, a avut loc cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia.
Atunci au fost deportate în Kazahstan, în Asia Centrală şi în Siberia peste 11.000 de familii.
Operațiunea s-a numit „Iug” și s-a efectuat pe baza unei hotărâri însoţite de un act adiţional care prevedea că deportarea se face „pentru totdeauna”. A fost o mare tragedie, care a zdrobit sufleteşte zeci de mii de oameni. Operaţiunea de ridicare a acestor persoane de la casele lor a început la 6 iulie 1949, la ora 2 noaptea şi s-a încheiat a doua zi la ora 20. Notează Memorialul Sighet.
Conform datelor oficiale, au fost ridicate 35.796 de persoane, organizate în 30 de eşaloane transportate cu 1.573 de vagoane de vite în Siberia – în ţinutul Altai, în regiunile Kurgan, Tiumen, Tomsk şi în R.S.S.Kazahă.
Reamintim că în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 aproape 30.000 de români din Basarabia și din Bucovina de Nord au fost deportați în lagărele sovietice din Siberia și Kazahstan.
***
„Deportarea a fost în ziua de 6 iulie (1949- n.red). Era pe la amiază și noi lucram cu toții afară. Eu măturam prin ogradă, iar tata clădea niște fân cu Emil. Deodată am auzit un huruit și am văzut venind spre noi o mașină mare. S-a oprit la poartă și dintr-însa au coborât vreo patru soldați și președintele Sovietului sătesc. I-au poruncit tatei ca să ia câte ceva și să se suie cu noi în mașină.
Tata a înlemnit, că nu se aștepta la așa ceva. Pe urmă a început să se contreze cu dânșii:
-Da’ pentru ce mă luați? Da’ unde mă duceți? Ce v-am făcut eu vouă?…
Și activistul acela i-a zis:
-Așa-ți trebuie! Te-am rugat să fii învățător la școală, de ce n-ai vrut? Iaca, amu’ ai să înveți lupii în pădure!
Într-adevăr, bolșevicii îi propuseseră tatei să fie învățător în sat. Dar cum să predai copiilor pe antihrist? Se împotrivise și bunica: „Ce poți să-i înveți pe copii, dacă aiștia ard icoanele și spun că Dumnezeu nu există?”…
Între timp s-au adunat mai mulți vecini la gard și se uitau, dar nu ziceau nimic, fiindcă se temeau. Că dacă bolșevicii erau cu arma la șold, mai puteai să faci, să spui ceva? Băgaseră frica în oameni, încât se temeau și de umbra lor. Cum ziceau activiștii, așa trăia sărmana lume ca pe ace!
Totuși, o femeie s-a apropiat de mine și mi-a spus:
-Fugi! Du-te la mine în ogradă, că nu o să te mai caute! Du-te în beci, ascunde-te!
Eu aveam pe atunci șase ani și jumătate. M-am uitat la nimica: de ce să fug, de ce să fiu eu fără tată, fără frate, cu o femeie străină? Și bine am făcut că nu am fugit. Dacă fugeam, ce? Nu tot străină rămâneam? Și cui îi trebuiește copilul străin? Așa, ce am tras, am tras cu toții și gata!”
Margareta Cemârtan-Spânu, „Pasărea fără aripi”, din volumul „Să nu ne răzbunați! Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia, adunate de monahul Moise”, editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2012.
