Joi, 1 octombrie, se împlinesc 24 de ani de la trecerea la Domnul a Iulianei Constantinescu- Preduț, profesoară arestată în vara anului 1958 pentru că nu și-a denunțat tatăl care îi ajutase pe partizanii anticomuniști din Făgăraș.
Fiica de preot ortodox, Iuliana Constantinescu-Preduț era profesoară la școala din Cobadin atunci când a fost arestată la 21 iunie 1958, deși era însărcinată în luna a șaptea.
A fost condamnată la 12 ani muncă silnică pentru „omisiune de denunţ”. Refuzase să-și denunțe tatăl, care avea să fie executat la Jilava pentru susținerea mișcării de rezistență anticomunistă din Făgăraș.
Părinţii Iulianei:
Tatăl, preotul Ioan Constantinescu (1906-1959), a fost arestat la 22 iunie 1958 şi condamnat la moarte pentru „acte de teroare”. Alături de alţi 15 membri ai grupului Arnăuţoiu, a fost executat la închisoarea Jilava, la 18 iulie 1959.
Mama sa, Justina Constantinescu, a fost arestată în iunie 1959, fiind condamnată la 15 ani închisoare pentru „favorizarea infracţiunii”. Va fi eliberată în 1964.
La 18 septembrie 1958 la închisoarea spital Văcăreşti, Iuliana a născut o fetiţă pe care a botezat-o Libertatea. După trei luni fetiţa este dusă la orfelinat. Iuliana Preduţ a fost eliberată în 1964. În momentul eliberării fiica sa avea 6 ani.
„Am înţeles că voi naşte o fetiţă, căreia îi voi pune numele „Libertatea”, că va sta şi ea în celulă cu mine, că nu vom mai vedea lumina soarelui decât cine ştie când…M-am resemnat, apoi, într-un târziu, gândindu-mă că fetiţa va trăi, că o să se nască vie…
După două luni, joi, 18 septembrie 1958, în miezul zilei, am născut, în Închisoarea Văcăreşti, o fetiţă…I-am pus numele Libertatea-Justina…
Însă, cei de acolo i-au schimbat şi numele şi data naşterii în documentele întocmite!… După ce am născut, nu mi-au adus fetiţa s-o văd câteva zile… Eram, în aceeaşi celulă, cu două tinere cam de vârsta mea din Cudalbi, regiunea Galaţi. Fuseseră închise, pentru că se opuseseră înfiinţării „colectivei” în satul lor…
Când mi-am văzut fetiţa pentru prima dată, am îmbrăţişat-o cu o dragoste nespusă, pe care nu o mai trăisem vreodată, dar şi cu un simţământ profund de teamă, care mă terorizase multă vreme: „O fi, oare, normală, după chinurile îndurate de mine de când fusesem arestată de securişti ?!”…
I-am numărat degeţelele de la mâini şi de la picioare !… Apoi, i-am privit îndelung, cu atenţie, îngrijorată: faţa, ochii, părul !… Avea perişorul negru, ud şi rece ca gheaţa !… O aduseseră s-o alăptez trecând pe un culoar lung şi întunecos, învelită în scutece vechi, rupte, luate, probabil, de la vreun cămin de copii… I-am suflat în păr, s-o încălzesc şi am şters-o cu un baticuţ pe care îl aveam la mine…”. Iuliana Preduț Constantinescu, „Speranțe încătușate”.
