Luni, 12 octombrie, se împlinesc 23 de ani de la moartea lui Ion Ioanid, memorialistul închisorilor comuniste din România.
Ion Ioanid s-a născut la data de 28 martie 1926, în localitatea Ilovăţ din judeţul Mehedinţi. A urmat patru clase primare la şcoala din satul natal, iar liceul l-a făcut la Bucureşti, primele clase la Colegiul Naţional „Sf.Sava” şi ultimele două la Liceul „Spiru Haret”.
În 1945, a intrat la Facultatea de Drept, dar în anul III a fost exmatriculat din cauza „originii sociale nesănătoase”. Era fiul ministrului Tilică Ioanid.
Ion Ioanid a fost arestat în anul 1949 pentru că l-a ajutat pe vărul său, Gheorghe Boian, să redacteze două scrisori ce urmau să fie trimise în străinătate. Este anchetat la penitenciarul Malmaison și eliberat după câteva zile.
Este rearestat în iulie 1952 și torturat cu bestialitate în timpul anchetei. Ion Ioanid este condamnat la 18 ani de muncă silnică pe baza unor probe fabricate de Securitate. A trecut prin închisorile de la Piteşti, Jilava şi mina Cavnic, de unde, la 6 iunie 1953, a reuşit să evadeze împreună cu un grup de deţinuţi.
Ion Ioanid este prins în septembrie 1953 la Bucureşti și anchetat la Securitatea Satu Mare.
Mama sa, Elena, a fost arestată pentru că în loc să-l denunţe, l-a ajutat să se ascundă.
Este condamnat din nou și trece prin penitenciarele Oradea, Aiud, Jilava, Piteşti, Timişoara, colonia de muncă Ostrov.
Ion Ioanid a fost graţiat în iulie 1964. În anul 1969, Ion Ioanid a plecat în străinătate, în R. F. Germania, unde i s-a acordat azil politic.
Stabilit la München, a lucrat în primul an ca muncitor necalificat. Ulterior, timp de douăzeci de ani, a fost crainic la secţia română a postului Radio Europa Liberă. A murit pe 12 octombrie 2003, la München, unde a şi fost înmormântat alături de soţia sa, Nora Ioanid.
După 1990, Ion Ioanid şi-a publicat memoriile din timpul detenţiei. „Închisoarea noastră cea de toate zilele” este o operă monumentală privind viețile deținuților din închisorile comuniste.
***
„Când cu ani în urmă m-am apucat să-mi aștern pe hârtie amintirile din închisoare, am făcut-o cu gândul că tot ceea ce memoria mea a reținut (nume de oameni, fapte și întâmplări) să rămână mărturie și să folosească, împreună cu multe alte dovezi ce vor trebui strânse, la reconstituirea întregului adevăr despre viața deținuților politici sub regimul comunist din România.
Am încercat să fiu cât mai obiectiv posibil, relatând fără patimă despre cele trăite și văzute în jurul meu în 12 ani de detenție.
Am descris oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul acestei perioade, așa cum i-am cunoscut.
Am cunoscut oameni minunați, care prin caracterul lor ireproșabil, prin demnitatea atitudinii și-au dovedit în cele mai grele situații iubirea față de aproape, camaraderia și spriritul de solidaritate și care au fost pentru noi exemplu și stimulent, întărindu-ne moralul și încrederea în semenii noștri”, Ion Ioanid, „Închisoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Albatros, 1991.
