Comisia Europeană (CE) alocă peste 8,6 miliarde de euro pentru AgoraEU, un program care riscă să devină un instrument de cenzură și control.
Proiectul a fost prezentat public în vara lui 2025, iar Consiliul Uniunii Europene a prezentat săptămâna trecută poziția sa cu privire la anumite elemente-cheie ale noului program AgoraEU.
„Acordul marchează un pas important în direcția consolidării structurii culturale și democratice a Europei. Prin „AgoraEU”, dotăm sectoarele noastre culturale și creative cu instrumentele de care au nevoie pentru a prospera, protejând în același timp valorile care stau la baza Uniunii noastre, de la libertatea artistică până la cetățenia activă”, a declarat ministrul cipriot al Culturii, Vasiliki Kassianidu.
Oficial, programul AgoraEU urmărește să promoveze valori comune precum democrația, egalitatea și statul de drept.
Practic, există riscul să ne aflăm aproape de un instrument de propagandă, cenzură și control, în care finanțarea să fie condiționată ideologic.
Sub pretextul combaterii discriminării și dezinformării, Bruxellesul promovează de fapt ideologia progresistă, inclusiv agenda LGBT, și impune controlul spațiului online.
De exemplu, în cadrul componentei MEDIA+, obiectivul specific „Știri”, prevede printre altele:
„Consolidarea cooperării și promovarea măsurilor menite să monitorizeze și să protejeze spațiul informațional online, inclusiv detectarea și combaterea dezinformării și a acțiunilor străine de manipulare a informațiilor și a ingerințelor străine, contribuind astfel la o mai mare reziliență în întreaga Uniune”.
Totodată, în proiect este invocat și așa-zisul Scut pentru democrație, un alt instrument de control.
Birourile AgoraEU
Pe de altă parte, proiectul prevede deschiderea unor birouri AgoraEU în fiecare stat membru, cu rolul de a promova programul, de a furniza cursuri de formare sau schimb de bune practici.
Practic, sucursale ale unui Minister al Adevărului cu sediul la Bruxelles, care va decide ce este adevărat și ce este dezinformare, finanțarea fiind eligibilă doar pentru proiectele care se aliniază narațiunii oficiale.




