Cardul de sănătate, eliminat treptat. PORTOFELUL DIGITAL MEDICAL se lansează de la 1 septembrie

Cardul de sănătate va fi înlocuit de cartea electronică de identitate, odată cu lansarea platformei „e-Sănătatea Mea”, noua infrastructură digitală a sistemului medical care va deveni operațională și obligatorie pentru medici și pacienți începând de la 1 septembrie.

Autoritățile spun că cele două tipuri de documente vor putea fi folosite în paralel o perioadă, însă nu există un calendar detaliat pentru retragerea cardurilor actuale și nici informații legate de durata tranziției.

Șef CNAS: „Ştiu că o să mă întrebaţi despre bunica, străbunica de la ţară”

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu-Remus Moldovan, explica la sfârșitul lunii iulie că pacienții care își vor lua noua carte electronică de identitate vor putea utiliza documentul și pentru autentificarea în sistemul de sănătate.

„Pentru prima dată, fiecare pacient va avea acces, într-un singur loc, la propriul portofel digital de sănătate, unde își va putea face programări online, consulta istoricul serviciilor medicale și al rețetelor, accesa formularele medicale digitale și verifica drepturile și serviciile decontate de CNAS”, a spus Horațiu Moldovan.

Potrivit acestuia, utilizarea platformei reprezintă un instrument alternativ pentru pacienți.

„Este creată ca un instrument alternativ, ca un instrument la îndemâna celor care ştiu să folosească cel puţin WhatsApp-ul. Cine ştie să folosească WhatsApp-ul va şti să folosească e-Sănătatea Mea. Ştiu că o să mă întrebaţi despre bunica, străbunica de la ţară care nu are acces la internet. Desigur, va putea să meargă la doctorul de familie sau (…) poate să apeleze la nepot sau la nepoată, la vecini, care din propriile platforme pot să o programeze şi pe bunica pentru o consultaţie, sau rămâne metoda clasică prin telefon. (…) PIAS, această nouă platformă informatică, va fi ceea ce trebuie şi nu vom repeta greşelile trecutului”, a declarat Horațiu-Remus Moldovan pentru agenția Agerpres, citată de Digi24.

Legea privind dezvoltarea portalului „e-Sănătatea Mea” a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial în luna iulie, fără să existe vreo dezbatere publică pe acest subiect.

 

Lasă primul comentariu