Mărtusitorii din temnițele comuniste vor fi pomeniți sâmbătă, 20 iunie, și duminică, 21 iunie, la Memorialul Gherla.
„Al șaptelea an al pomenirii, în cea de-a Treia Duminică după Rusalii, a pătimitorilor pentru Hristos din temnițele comuniste – iată cum Dumnezeu S-a milostivit de noi și ne-a îngăduit această lucrare la Gherla. Puțin lucru înaintea Lui, dar, din mila Sa, cu folos celor plecați. Și mai cu seamă nouă, celor rămași.
Așezat din 2020 ca tradiție locală, din dragostea închinătorilor și cu încuviințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, hramul mic al Mănăstirii Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla aduce laolaltă cinstirile de peste an într-un minunat buchet de rugăciuni, asemenea florilor de câmp, pe care le-am ales ca simbol al acestei pomeniri.
Căci, dacă mormintelor dragi ale jertfei li se pierde urma în țară, ascunse sub glie, socotim că florile care împodobesc câmpuri, povârnișuri și colțuri uitate de lume tâlcuiesc un altfel de parastas, al frumuseții biruitoare și anonime, ca o izbucnire de viu și plăcut înaintea Domnului.
Înaintea Icoanei Sfinților Noi Mucenici din temnița Gherlei vom sluji, după rânduială, Privegherea de sâmbătă seara, împreună cu Grupul Psaltic „Iacov Protopsaltul”, iar duminică vom liturghisi dimpreună cu oaspetele Memorialului, părintele Cătălin Palimaru. Apoi, la mormintele anonime din Dealul Cărămidăriei Gherlei, vom slobozi porumbei, întru bucuria copiilor și, prin ea, a tuturor, văzuți și nevăzuți. Spre seară vom deschide o nouă expoziție la Memorial, dedicată episcopului-luptător și mărturisitor al credinței creștine împotriva comunismului, Nicolae Popoviciu al Oradiei.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstirea pe care o aducem Sfinților Noi Mucenici din temnița Gherlei va ajunge cândva la sufletele tuturor românilor care le păstrează cu iubire și amărăciune amintirea, spre mângâiere și încurajare.
Frățește vă chemăm la împreună-slujire, la Memorialul Gherla, în a Treia Duminică după Rusalii, pentru veșnica lor pomenire!”, se arată în comunicatul transmis de Memorialul Gherla.
PROGRAM
Sâmbătă, 20 iunie
- Ora 18.00 – Slujba Privegherii (Grupul Psaltic Iacov Protopsaltul)
Duminică, 21 iunie
- Ora 10.00 – Sfânta Liturghie – pr. Cătălin Pălimaru
- Ora 19.00 – Vernisajul expoziției „Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei.”
Prezintă:
- Dr. Cristina Liana Pușcaș
- Pr. Dorel Rusu





