ONG-urile care reprezintă drepturile homosexualilor din România au anunțat o serie de evenimente în luna iunie, în Capitală și în mai multe orașe din întreaga țară, printre revendicările acestora regăsindu-se legalizarea parteneriatului civil și recunoașterea căsătoriilor LGBT.
Asociația Accept organizează în perioada 3-13 iunie festivalul Bucharest PRIDE. Marșul LGBT este anunțat pentru sâmbătă, 13 iunie.
Potrivit organizatorilor, spre deosebire de alți ani, Bucharest PRIDE se extinde în oraș printr-un program amplu care include proiecții de film, spectacole de teatru și dans, expoziții, ateliere, conferințe, dezbateri și activități sportive.
„Recunoașterea căsătoriilor LGBT+ încheiate în străinătate este un pas care nu mai poate aștepta! Familiile noastre își vor găsi locul acasă!”- Accept România
Reamintim că Accept a organizat recent o conferință pe tema recunoașterii în România a căsătoriilor încheiate în străinătate între persoane de același sex.
Asociația Pride organizează festivalul Pride la Cluj-Napoca, în perioada 15-21 iunie, un mars LGBT fiind anunțat pentru duminică, 21 iunie.
„Familiile noastre există, chiar dacă legea refuză să le recunoască. De aceea ieșim în stradă: pentru a cere responsabilitate din partea clasei politice și respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor cetățenilor”- Asociația Pride
Pe de altă parte, MozaiQ a depus miercuri, la Parlament o petiţie cu peste 100.000 de semnături în care solicită legalizarea “de urgenţă” a parteneriatului civil, notează TVR Info.
Preşedintele MOZAIQ, Vlad Viski, a declarat, la Palatul Parlamentului, că astăzi în România există peste 360.000 de cupluri necăsătorite care trăiesc în concubinaj şi a cerut Parlamentului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, să legalizeze parteneriatul civil.




