Dincolo de promisiunea potrivit căreia instrumentele digitale vor revoluționa procesul învățării, asistăm de fapt la un experiment fără precedent care erodează capacitățile cognitive ale copiilor noștri, avertizează Carl Hendrick, cercetător în educație și profesor britanic, potrivit unui articol semnat de Irina Bazon pentru Revista Familia Ortodoxă.
Analiza lui Carl Hendrick pornește de la volumul recent apărut al lui Jared Cooney Horvath, The Digital Delusion.
Jared Cooney Horvath identifică trei probleme care țin de arhitectura creierului și care nu doar demontrează că ecranele afectează învățarea, ci și explică de ce se întâmplă acest lucru.
Prima este atenția. Cortexul prefrontal lateral poate gestiona doar un set de reguli necesare pentru realizarea unei sarcini la un moment dat. În realitate, oamenii nu pot realiza mai multe sarcini în același timp; pot doar să treacă rapid de la o sarcină la alta. Fiecare schimbare de sarcină implică un cost: timp pierdut, precizie mai scăzută și memorare mai slabă. Mediile digitale sunt concepute în mod deliberat pentru a facilita trecerea rapidă de la o sarcină la alta. După cum spune Horvath, ele încearcă „să servească doi stăpâni: pentru învățare este nevoie de liniște și concentrare”. Copiii petrec astăzi peste 2.500 de ore pe an folosind dispozitive pentru a consuma rapid conținut media, față de aproximativ 450 de ore dedicate învățării formale. Modul cum ei se obișnuiesc să-și folosească atenția în primul context se răsfrânge inevitabil asupra celui de-al doilea context.
Al doilea mecanism analizat este empatia. Relația dintre elev și profesor produce unul dintre cele mai semnificative efecte identificate în cercetarea educațională, iar empatia afectivă are un impact la fel de puternic. Însă, susține Horvath, empatia nu este doar o emoție; ea presupune o sincronizare fiziologică între sisteme biologice. Atunci când două persoane interacționează, activitatea cerebrală, ritmul cardiac și respirația lor tind să se sincronizeze. Instrumentele digitale sunt lipsite de dimensiunea biologică, astfel că în cazul acestora este imposibilă empatia autentică.
Ratele de abandon de aproximativ 85% frecvente în cazul învățării online – observate și în perioada impunerii școlii la distanță în pandemie – arată cât se poate de clar ce se întâmplă atunci când această conexiune biologică este întreruptă.
A treia problemă abordată este transferul. Mediul în care învățăm devine parte din ceea ce învățăm; contextul este înregistrat în memorie împreună cu conținutul.
Articolul integral este disponibil aici.
