Administrația Prezidențială contractează o firmă de lobby pentru relații mai bune cu SUA. Costurile pot ajunge la 565.000 de dolari pe lună

Foto: Administrația Prezidențială

Administrația Prezidențială a anunțat luni că a încheiat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul SUA.

Contractul a fost încheiat cu firma Eversheds Sutherland (US) LLP, are o durată inițială de șase luni și stabilește un plafon de remunerare de maximum 565.000 USD/lună.

„Contractul vizează atingerea unor obiective de importanță strategică pentru România: creșterea capacității de apărare și de descurajare, atragerea de investiții cu impact semnificativ, integrarea în structuri internaționale importante, libera circulație a cetățenilor, combaterea traficului de persoane și a criminalității transnaționale, și altele”, precizează Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, contractarea acestor servicii s-a făcut pe „temeiul unui acord politic asumat explicit de liderii partidelor și formațiunilor parlamentare pro-occidentale”.

„Obiectivul general al acestui contract este apărarea și promovarea intereselor strategice ale României, consolidarea Parteneriatului cu Statele Unite și creșterea capacității statului român de a apăra eficient interesele cetățenilor noștri într-un context internațional impredictibil”, se mai arată în comunicat.

 

Lasă primul comentariu