Mărturia care urmează a fost făcută de Cornel Drăgoi, finul Elisabetei Rizea, într-o serie de interviuri realizate la începutul anilor ’90 de Irina Nicolau și Theodor Nițu, etnologi la Muzeul Țăranului Român.
Interviurile au fost publicate în cartea „Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara. Mărturia lui Cornel Drăgoi”, apărută în anul 1993 la Editura Humanitas.
Cornel Drăgoi (1926-2003), fiul preotului Ion Drăgoi din Nucșoara (executat la Jilava în 1959), a sprijinit mișcarea de rezistență anticomunistă Haiducii Muscelului din Munții Făgăraș. A fost arestat în 1949 și eliberat în 1962. În anul 1951, fiind grav bolnav, era trimis la penitenciarul- spital de la Târgu Ocna.
În cele ce urmează vă prezentăm un fragment din relatările lui Cornel Drăgoi despre perioada petrecută în arest la Târgu Ocna:
„Târgu Ocna ne-a fost și școală și biserică. Școală pentru că, într-adevăr, am învățat pe rupte. Eram foarte mulți tineri, majoritatea elevi și studenți. Și biserică pentru că, într-adevăr, penitenciarul de la Târgu Ocna a părut oricărui a venit acolo o adevărată biserică. Nu știu pentru ce avea aeru’ și atmosfera asta. Mai târziu mi-am dat seama că centrul, altarul acelei biserici a fost camera 4, a muribunzilor, în care trăia, și nu propriu-zis trăia, ardea, Valeriu Gafencu. Despre el nu se poate vorbi acum, ne-ar trebui săptămâni și luni, posteritatea poate va pune lucrurile la punct. El și cu Ianulide (Ioan Ianolide- n.red) și cu alții ca ei au răspândit în închisori rugăciunea lui Iisus, practicarea rugăciunii inimii, iertarea, creștinismul în general.
Să mă întorc la școală. Am aflat într-o zi că cu ultima dubă a venit de la Iași un profesor de filozofie. Pe el, băieți, să-l exploatăm! Să ne țină lecții de filozofie. La Târgu Ocna ne deschidea dimineața și ne închidea seara. Un regim mai deosebit, era un fel de penitenciar sanatoriu pentru bolnavii de plămâni în primul rând. E, și dimineața, după ce s-a terminat programu’, l-au tras băieții undeva, la umbra unui gard, și era și liliac acolo…Să le vorbească despre filozofie. (…) Și s-a apucat domnu’ Gheorghiu să vorbească despre Kant. Dar, vă spun cinstit, că în jumătate de oră a terminat și cu opera și cu bibliografia. O jumătate de oră. Și are nefericita idee să spun- domnule Virgil Ionescu, ați fost student la filozofie, dacă vreți să mai adăugați ceva….Și nea Virgil zice: dacă aveți răbdarea și bunătatea să mă ascultați, eu aș vrea să vă spun câteva cuvinte numai despre „Kritik der reiner Vernunft”, pentru cine nu știe nemțește, „Critica rațiunii pure”. Pe la unu, când a venit hârdău’ cu mâncare, nea Virgil nu terminase. Din ziua aceea s-au încheiat lecțiile de filozofie ale domnului Gheorgiu de la Iași. (…)
Nea Petrică Țuțea, când i-am povestit treaba asta, zice ca o consolare, zice: Mă, băieți, n-ați pierdut mare lucru, chiar dacă e vorba de Kant. Că eu nu dau pe tot Kant, cu toată filozofa lui, nici măcar pe un singur verset din Evanghelie. E, și un final ca acesta numai Petrică Țuțea era în stare să facă”.
„Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara. Mărturia lui Cornel Drăgoi”, Editura Humanitas, 1993, pag.160-161.
