În urmă cu 76 de ani, în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, a avut loc un val de arestări, zeci de foști demnitari români fiind ridicați din case și duși la închisoarea de la Sighet.
În primăvara anului 1950, la nivelul conducerii Ministerului de Interne s-a redactat un tabel cuprinzând „foştii miniştri începând din anul 1918 până la 6 Martie [1945] propuşi pentru arestare”. În luna aprilie 1950 toate direcțiile regionale de Securitate au înaintat la centru tabele nominale cu propuneri de arestări ale persoanelor care deținuseră demnități în perioada 1918-1945, notează Memorialul Sighet.
În documentele Ministerului de Interne, pe lângă numele foştilor demnitari erau trecute funcţia pe care o îndeplinise persoana respectivă, vârsta, situaţia familială, apartenenţa politică precum şi presupusele vinovăţii sau atitudini duşmănoase la adresa regimului. Pe tabelul cu foștii demnitari a fost trecută rezoluția rămasă nesemnată „Toate elementele care au avut un rol în viața politică a țării. Să se găsească motive de implicare în procese”.
În noaptea de 5/6 mai 1950 a fost dus la Sighet cu dubele un prim lot de aproximativ 80 de persoane, ulterior acesta fiind completat cu alte câteva zeci de “elemente dușmănoase”, care în prima noapte nu fuseseră găsite la domiciliu. Inițial foștii demnitari au stat închiși la Sighet mai mult de un an de zile fără nici o bază legală.
Printre cei arestați atunci se numără Gheorghe Brătianu, Dinu Brătianu, Dimitrie Nistor, Alexandru Lapedatu, Constantin Argetoianu, Ion Nistor, Virgil Potârcă și mulți alții.
***
Mărturia Dorinei Marinescu-Potârcă, soţia fruntaşului naţional-ţărănist Virgil Potârcă:
„Arestarea soţului meu. În dimineaţa zilei de 5 mai 1950 la ora 5 sună soneria. Soţul meu se scoală şi deschide larg uşa. Şi ce planuri, ce pregătiri făcute! Doar se ştia cine vine în locul lăptăresei.Au năvălit în casă cu armele în mână. Civili şi securişti – spărseseră uşa de la intrarea blocului în loc să cheme portăreasa (probabil turnătoare şi ea). Am luat un capot pe mine şi a început percheziţia superficială, de formă. Soţul meu era palid, dar liniştit. Tudor nu dormise acasă în noaptea aceea. Îl prinsese o ploaie mare la şcoală şi rămăsese să doarmă la sora mea ce locuia în apropiere. Am deschis uşa unde dormea fetiţa. Ea avea 7 ani atunci şi băiatul 11. Ea nu a simţit nimic. Nu au trezit-o şi au închis uşa la loc.„Dumneavoastră ne urmaţi!”, era formula. El s-a îmbrăcat. Nu şi-a luat nici un bagaj. I-am făcut un ceai, din care a gustat, dar nu l-a putut bea. Ne-am luat rămas bun. Mi-a spus „Curaj!” şi ne-am uitat lung unul la altul. Nu ştiam atunci că nu-l voi mai vedea niciodată. Şi dus a fost…”
Mărturia lui Ion Nistor (1876-1962), istoric şi militant unionist bucovinean:
„În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, am fost trezit din somn de nevastă-mea care-mi vestea că bate cineva la uşă. Am sărit din pat şi ajungând la uşă am întrebat: <Cine bate?> Mi s-a răspuns: <Poliţia>. Am deschis uşa şi cinci agenţi de poliţie intrară în cameră. Nevastă-mea, îngrozită, înlemnise lângă patul meu. Unul din agenţii politici îmi prezintă ordinul prin care eram chemat la Prefectura Poliţiei pentru informaţii, somându-mă să mă îmbrac imediat şi să-i urmez. Am urmat somaţiunii, îmbrăcându-mă în grabă. Nu mi s-a îngăduit să iau cu mine nimic, nici chiar rămas bun de la soţia mea şi de la nepoţi, care priveau cu groază ridicare mea. Doi dintre agenţi mă luară între ei şi mă conduseră afară, spunându-mi să fiu om de înţeles şi să nu strig. Ieşind din curtea casei, mă conduseră până în strada vecină, unde aştepta o maşină. Am fost împins în maşină şi aşezat între cei doi agenţi, dintre care unul îmi ordonă să-mi leg ochii. Am scos batista din buzunar şi m-am legat la ochi, ca să nu văd unde mă duc.”
Sursă: Memorialul Sighet
