Octav Bjoza, unul dintre ultimii supraviețuitori ai temnițelor comuniste, împlinește 88 de ani

Octav Bjoza, fost deținut politic și unul dintre ultimii supraviețuitori ai temnițelor comuniste, împlinește marți, 11 august, 88 de ani.

În perioada 2009 – 2021, Octav Bjoza a fost președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR).

Începând din anul 2014, Octav Bjoza a fost subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.  A fost demis din această funcție în data de 15 martie 2021 de fostul premier Florin Cîțu.

Decizia lui Florin Cîțu a declanșat la momentul acela un val de revoltă, fiind inițiată și o petiție semnată de mii de oameni în semn de protest față de destituirea lui Octav Bjoza din funcția de subsecretar de stat.

Octav Bjoza a fost membru în „Garda Tineretului Român”, iniţiată în 1956 de Nicolae Vlad, sub forma unui cerc literar. Gruparea s-a transformat în vara anului 1957 într-o organizaţie de luptă anticomunistă şi a activat astfel până în iunie 1958, când cei 15 membri, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 ani, au fost arestaţi şi condamnaţi prin sentinţa nr. 672 la pedepse ce însumau peste 230 ani închisoare, pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

Octav Bjoza, student în anul I la data arestării, a fost anchetat timp de două luni la Securitatea din Iaşi şi condamnat la 15 ani muncă silnică. A trecut prin penitenciarele Uranus (Bucureşti), Braşov, Codlea, Văcăreşti, Gherla, Jilava, Galaţi, Brăila şi lagărele din Balta Brăilei (Strâmba, Stoieneşti, Salcia, Bacul 4, Periprava – Grind).

A fost eliberat la data de 23 iunie 1962.

Lasă primul comentariu