Părintele Protos. Arsenie Irimiea, starețul Schitului Darvari, a vorbit joi, cu ocazia cinstirii Sf. Siluan Athonitul, despre modul în care stările sufletești pot alimenta descurajarea și despre nevoia oamenilor de a primi constant confirmarea iubirii, inclusiv de la Dumnezeu.
Sf. Siluan Athonitul a fost cinstit joi și la mănăstirea bucureșteană Schitul Darvari, unde starețul așezământului monahal, Protos. Arsenie Irimiea, a explicat lecția pe care ne-o dă sfântul: „Să nu crezi despre Dumnezeu ceea ce spune propria ta stare sufletească”, notează Basilica.ro.
„Sf. Cuv. Siluan Athonitul nu L-a tradus pe Dumnezeu prin starea lui emoțională. Iubiți credincioși, acesta este un act de mare curaj. În niciun moment din cei 15 ani de deznădejde adâncă, de adâncă disperare, Dumnezeu nu i-a zis niciodată lui Siluan: Du-te de la mine. Și acesta a fost motorul nădejdii sale”, a subliniat părintele stareț.
Părintele Arsenie a explicat că, de cele mai multe ori, starea de descurajare este dată de interpretările proprii la lucrarea lui Dumnezeu
„Să nu crezi despre Dumnezeu ceea ce spune, într-o anumită noapte, propria ta stare sufletească”, a subliniat părintele stareț.
El a vorbit despre nevoia compulsivă a oamenilor de a primi mereu confirmarea iubirii, inclusiv în relație cu Dumnezeu. Dar aceasta arată „incapacitatea inimii de a păstra răspunsul deja primit” de la Dumnezeu cândva.
Această stare de îndoială a omului „se răsfrânge și asupra lui Dumnezeu, de la Care omul așteaptă aproape non-stop semne”.
Și aici o să vedeți un medicament amar: Dumnezeu nu hrănește la nesfârșit această nevoie de reconfirmare, pentru că vrea să ne vindece de ea”, a continuat Protos. Arsenie Irimiea.
„Mie mi se pare că Domnul răspunde tristeții noastre: De ce nu mai crezi Mie? Eu sunt cu tine până la sfârșitul veacului.”
Dragostea lui Dumnezeu
„Toată lucrarea de apropiere a lui Dumnezeu față de noi poartă numele de dragoste, dragoste pe care și Sf. Siluan a simțit-o, așa cum deseori mărturisește în jurnalul lui”, a adăugat starețul Mănăstirii Schitul Darvari.
„Pentru că nu suporți să nu știi ce urmează și că nu suporți incertitudinea, moare nădejdea din tine. Nădejdea nu este o prognoză favorabilă asupra viitorului”, a mai spus părintele Arsenie.
Soluția? „Nu știu ce va urma. Dar refuz să transform necunoașterea mea într-o sentință rostită în numele lui Dumnezeu.”
„Nădejdea trebuie desprinsă de obligația de a simți un viitor luminos”, a reiterat părintele stareț în ultima parte a omiliei sale. „Mi se pare că astăzi Sf. Siluan ne învață să ne vindecăm nădejdea revenind la conversația cu o Persoană Care e Dumnezeu.”
Părintele stareț a explicat că Dumnezeu este cu noi, chiar dacă viitorul luminos pe care ni-l dorim sau ni-l imaginăm nu mai vine.
„Ar fi minunat să redescoperim un mod de a trăi cu Dumnezeu în iadul personal în care suntem. Iar la finalul vieții, Dumnezeu ne va spune: „Ai trăit în prezent. Eram ascuns în el”, a concluzionat părintele Protos. Arsenie Irimiea, starețul Schitului Darvari.




